În ultimul an, comerțul electronic a cunoscut o creștere majoră la nivel național. Drept urmare, compania de curierat DPD a închiriat noi spații de depozitare în Arad, București și Brașov, pentru a se extinde la nivel regional. JLL a reprezentat DPD în procesul de găsire a celor mai bune soluții pentru dezvoltarea și extinderea capacității de depozitare a companiei de curierat, conform unui comunicat de presă. Astfel, DPD a investit anul acesta în n...
04.01.2021
Sotheby's International Realty vinde o propietate din județul Arad, cu suprafața de 2,15 hectare în schimbul sumei de 580.000 de euro. Reședința înconjurată de iazuri și pădure este situată în apropierea Castelului Regal de la Săvârșin. Proprietatea se află într-una dintre cele mai apreciate și dezvoltate zone din țară. Accesul se poate face de pe autostrada A1 Timisoara-Deva, de la Făget la 25 km sau din drumul național DN7 Arad-Deva la 5 km ...
16.12.2020
Dezvoltatorul VGP a cumpărat un teren de 39 ha la intersecția drumului național 69 Timișoara-Arad cu autostrada A1, la doar 50km distanță de Timișoara, de la un investitor local. Belgienii urmează să construiască spații industriale ce se vor întinde pe o suprafață de 60.000 de metrii pătrați, reprezentând una dintre cele mai mari investiții de acest gen din vestul țării. Proprietatea beneficiază de un Plan Urbanistic Zonal aprobat pentru utilizare, cu un procent...
28.10.2020
Municipiul Arad este un oraș situat în vestul țării care beneficiază de o poziționare foarte bună în privința dezvoltării sale economice ulterioare. Apropierea de graniță, autostrada A1 sunt niște avantaje demne de luat în seamă pentru aducerea a și mai multor investitori în zonă, deoarece în ceea ce privește dezvoltarea economică Aradul este parcă în umbra Timișoarei. Câteva dintre cele mai mari firme cu sediul în Arad ...
15.05.2018
O piață imobiliară foarte ofertantă pe segmentul chiriilor de spații comerciale, logistice și de birouri poate constitui un barometru economic foarte relevant pentru orice oraș. Municipiul Arad are suficient de multe avantaje pentru a atrage și mai mulți investitori, care la rândul lor să genereze și mai multe locuri de muncă. Aradul nu doar că dispune de resursa umană calificată, dar prin poziționarea sa strategică în apropierea autostrăzii și aproape de ...
Municipiul Arad este unul dintre cele mai importante orașe din vestul țării, fiind totodată un centru economic, cultural, universitar, dar și un important nod feroviar și rutier. Universitatea „Vasile Goldiș” are un număr impresionant de studenți la cele 6 facultăți ale sale, dintre care mulți sunt chiriași ai locuințelor de prin Arad. De asemenea noile locuri de muncă create în Arad au dus în unele cazuri la persoane care s-au relocate pentru...
Trebuie să recunoaștem că foarte mulți dintre noi râvnesc la confortul și spațiul pe care ți-l oferă o casă cu curte, fără vecini pe scară și cu mai puțină agitație și gălăgie. Putem înșirui foarte multe avantaje ale casei, de la spațiu, confort și intimitate la un anumite statut aparte pe care ți-l confer. Însă toate acestea vin cu un preț, iar de multe ori acest preț este prea mare pentr a ni-l permite, fie că vorbim de achiziția une...
Municipiul Arad este unul dintre cele mai importante orașe din vestul țării, cu o poziționare foarte bună aproape de granița de Vest a României. Foarte aproape de graniță, dar și de autostradă, Municipiul Arad a reușit să atragă investitori din domeniul componentelor auto, astfel producători precum Yazaki, Fujikura, Leoni sau Takata sunt activi în economia locală a Aradului. Aradul a mai pierdut din populație , față de anul 1992, dar rămâne un im...
26.04.2018
Municipiul Arad este un oraș a cărei economie se bazează foarte mult pe capitalul autohton, deoarece cele mai mari companii din Arad au capital românesc. Poziționarea foarte bună a Aradului pe traseul autostrăzii și foarte aproape de granița vestică a țării, face ca acest oraș să fie suficient de atrăgător pentru alte investiții generatoare de locuri de muncă, investiții precum cele din industria componentelor auto. Arădenii se pot mândri cu un oraș f...
24.04.2018