Oferte de garsoniere sau apartamente de o camera din Municipiul Calarasi
Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar
Municipiul Călărași este situat în sud – estul României, pe malul drept al brațului Borcea, braț al Dunării. Este reședința județului cu același nume și totodată orașul cel mai important și mai populat al acestui județ. În prezent cu o populație de aproximativ 65,000 de locuitori, orașul cunoscând o depopulare în ultimii 25 de ani, mai ales datorită lipsei locurilor de muncă dar și a sporului natural negativ. Călărașiul este cunoscut pentru industria alimentară, siderurgică, de PAL melaminat, de hârtie și celuloză și de prefabricate. Dintre cele mai importante companii care activează în oraș sunt: Aldis, Tenaris – Donasid, PREFAB, COMCEH, Saint Gobain Glass Romania și Romply.
Rata șomajului la nivel de județ este una destul de ridicată, fiind de peste 6 %, rată care este peste media națională. Acest lucru se reflectă și în puterea de cumpărare locală, șomajul ridicat corelat cu locuri de muncă cu salarii destul de mici influențează în mod negativ puterea de cumpărare. Piața imobiliară este de asemenea afectată de nivelul local al salariilor și de puterea de cumpărare, aceasta nefiind deloc prea dinamică. La nivel local prea puține tranzacții imobiliare au loc, iar prețul locuințelor este unul destul de mic. Cererea de locuințe este mică, dar și oferta este una foarte mică, insuficient de variată și de interesantă, cu prețuri destul de mici.
În privința ofertei de garsoniere sau apartamente de o cameră, se pot găsi câteva oferte de asfel de locuințe, cei interesați neavând prea multe opțiuni de alegere. Variația prețurilor este dată de locație, suprafață, finisaje și alte aspecte care pot influența mai mult sau mai puțin valoarea unei locuințe. Prețurile pentru garsonierele sau apartamentele de o cameră din Municipiul Călărași, pot porni de la valori de sub 10,000 de euro, pentru acele garsoniere tip confort 3 și pot ajunge până la valori de peste 24,000 de euro.
Astfel, o garsonieră semidecomandată situată la parterului unui bloc de locuințe de 4 etaje din zona ultracentrală a Municipiului Călărași, se vinde la prețul de 22,000 de euro. Garsoniera este compusă din hol, baie, bucătărie și cameră și are o suprafață utilă de 31 de metri pătrați. Locuința a suferit o serie de modificări în urma unor lucrări de renovare, printre îmbunătățirile aduse putem aminti: gresie, faianță, parchet, geamuri termopan, ușă metalică la intrare și centrală termică. Locuința este situată foarte aproape de Muzeul Dunării de Jos, într-o zonă foarte bună a Municipiului Călărași.
O altă garsonieră, de această dată decomandată și confort 1, situată la etajul 1 al unui bloc de locuințe din zona Progresului (central), se vinde la prețul de aproape 24,000 de euro. Garsoniera are o suprafață utilă de 30 de metri pătrați și este compusă din hol, baie, bucătărie, cameră și balcon. Locuința are unele îmbunătățiri rezultate în urma unor lucrări de renovare, iar printre acestea putem aminti: geamuri termopan, centrală termică, ușă metalică la intrare, uși interioare schimbate, gresie, faianță și parchet. Garsoniera se vinde complet mobilată și utilată.
Ziarul Imobiliar / Imobiliare / 23-05-2018
Arhiva
Stiri similare
01.08.2018
11.12.2020
03.02.2021