Spatii comerciale, de depozitare / industriale sau de birouri de inchiriat in Municipiul Ploiesti
Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar
Municipiul Ploiești își datorează în mare parte dezvoltarea economică extracției și prelucrării țițeiului, domeniu în care activează și cea mai mare companie din Ploiești, respectiv una dintre cele mai mari companii din România, aici fiind vorba binențeles de Petrom – OMV. Așadar, industria petrochimică încă joacă un rol crucial în dezvoltarea economică a Municipiului Ploiești, însă și investițiile din ultimii ani au avut ca scop diversificarea economică la nivelul Municipiului Ploiești. Faptul că Ploieștiul și județul Prahova au reușit să atragă peste 2,165 miliarde de euro în investiții străine directe, acest aspect reflect faptul că Ploieștiul știe să își atragă investitori, exploatând astfel infrastructura rutieră de care dispune, dar și distanța de doar 60 de km față de București. Investitorii și-au concentrate atenția asupra dezvoltării de facilități de producție sau a celor logistice.
Putem afirma fără ezitare că autoritățile locale din Ploiești și Prahova au reușit să creeze un climat favorabil mediului de business, un climat care atrage în continuare numeroși investitori, ceea ce a dus județul Prahova pe un loc fruntaș din țară la valoarea investițiilor străine directe. Afacerile de orice tip pot prospera în Ploiești, iar cei interesați de deschiderea unei afaceri în Ploiești trebuie să știe că piața imobiliară locală dispune de numeroase spații comerciale, de depozitare / industriale, sau de birouri, care își așteaptă viitorii chiriași.
Spațiile comerciale sunt din abundență la nivelul pieței imobiliare a Ploieștiului, în funcție de preferințele și cerințele antreprenorilor. De exemplu, un spațiu comercial situat la etajul 1 al Complexul Comercial Nord se închirează cu suma lunară de 10 euro pe metru pătrat, la care se mai adaugă TVA. Spațiul are o suprafață utilă de 259 de metri pătrați, dispune de finisaje de înaltă calitate și se află într-o zonă cu un trafic pietonal intens și cu vecinătăți precum bănci, supermaketuri, farmacii, restaurant sau multe alte puncte de interes public.
La nivelul Municipiului Ploiești există foarte multe spații logistice (de depozitare), cu suprafețe de zeci de mii de metri pătrați, însă de asemenea sunt și spații la dimensiuni mult mai mici, pentru cei care au nevoie de suprafețe mai mici pentru depozitare. Astfel, un depozit de închiriat din zona AFI Palace Ploiești se închirează cu suma lunară de 4 euro pe metru pătrat, la care se mai adaugă TVA. Depozitul are o suprafață utilă de 150 de metri pătrați și dispune de parcare, geamuri termopan, apă potabilă, curent electric 220 V și grup sanitar.
Sunt multe firme care sunt în căutarea unor spații de birouri pentru desfășurarea activității sau pentru sediu social. Astfel de firme se pot bucura de oferta destul de variată de spații de birouri disponibile spre închiriere pe piața imobiliară a Ploieștiului. Un mic spațiu de birouri, de lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, se închirează cu suma de 810 lei pe lună, negociabil. Spațiul dispune de o suprafață utilă de 33 de metri pătrați, dispune de finisaje de înaltă calitate și loc de parcare.
Ziarul Imobiliar / Imobiliare / 15-05-2018
Arhiva
Stiri similare
13.11.2020
22.05.2018
15.05.2018