Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Timisoara


Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Timisoara

Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar

      Municipiul Timișoara este unul dintre cele mai importante orașe din România, dar și unul dintre cele mai ofertante din punct de vedere economic. Publicația Forbes România a numit acest oraș drept cel mai dinamic oraș din România, din punct de vedere economic, dar și cel mai bun oraș pentru afaceri. Investitorii străini sunt foarte conștienți de punctele forte ale acestui oraș și județ, tocmai de aceea județul Timiș a atras până acum nu mai puțin de 3,54 miliarde de euro în investiții străine directe. Șomajul în oraș este aproape inexistent, iar salariul mediu net înregistrat la nivel de județ este unul dintre cele mai mari din țară, având o valoare de 2,440 de lei. Apropierea de granița de Vest a României, autostrada A1, dar mai ales forța de muncă disponibilă în oraș au fost argumentele pentru care numeroși investitori au ales Timișoara, ca punct de desfășurare a activității economice.
      În aceste condiții puterea de cumpărare este foarte mare, iar aceasta se reflectă pe piața imobiliară. Piața imobiliară din Timișoara înregistrează o cerere foarte ridicată de locuințe, numărul de tranzacții imobiliare fiind foarte mare, iar valoarea locuințelor fiind de asemenea foarte mare, de altfel prețul pe metru pătrat din Timișoara a ajuns în prezent la valori de peste 1167 de euro pe metru pătrat. Din totalul de apartamente scoase la vânzare, o bună parte o reprezintă apartamentele de 3 camere. Variația prețurilor pentru astfel de proprietăți poate fi cauzată de locație, suprafața utilă, finisaje, sau alte aspecte minore care pot influența valoarea unei locuințe. Prețurile pentru apartamentele de 3 camere din Timișoara pot porni de la valori de sub 45,000 de euro și pot ajunge până la valori de 650,000 de euro.
       Astfel, un apartament de 3 camere decomandat, situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe de pe Calea Aradului, se vinde la prețul de 80,000 de euro. Apartamentul este foarte spațios și este compus din  hol de acces, bucătărie, living, 2 băi, 2 dormitoare și un balcon deschis. Locuința a trecut printr-un proces de renovare, iar printre principalele îmbunătățiri aduse sunt: izolație termică exterioară, geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne, centrală termică proprie, aer condiționat, gresie, faianță și parchet. Apartamentul se vinde complet mobilat și utilat, mobilierul fiind unu modern, iar electrocasnicele de bună calitate.
       Un alt apartament de 3 camere decomandat, de această dată situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe de 4 etaje din zona Lipovei, se vinde la prețul de 92,000 de euro. Apartamentul are o suprafață utilă de 80 de metri pătrați și este compus din hol de acces, bucătărie, living, 2 dormitoare, 2 băi și 3 balcoane închise. Locuința a trecut prin ample lucrări de renovare, iar printre principalele îmbunătățiri aduse sunt: geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne, centrală termică proprie, gresie, faianță și parchet.
        Cei ce sunt interesați de achiziția unui astfel de apartament trebuie să consulte numeroasele oferte disponibile pe piața imobiliară a Municipiului Timișoara.

/ Imobiliare /


https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Timisoara

Arhiva

 July 2024
 November 2023
 July 2023
 June 2023
 March 2023
 February 2023
 January 2023
 November 2022
 October 2022
 August 2022
 July 2022
 February 2022
 January 2022
 December 2021
 February 2021
 January 2021
 December 2020
 November 2020
 October 2020
 July 2020
 May 2020
 September 2019
 May 2019
 March 2019
 February 2019
 January 2019
 August 2018
 July 2018
 June 2018
 May 2018
 April 2018